O dupa amiaza tarzie de iarna . O ceasca de cafea asezata pe masa imi alina dorul de casa, zgomotul vantului de afara imi aminteste ca inca nu sunt singura , si ca e iarna afara.
Dorul de familie m-a cuprins din nou, e iarna si sunt singura intre patru pereti care nu imi mai vorbesc. Gandurile neascultatoare ma poarta in aceleasi locuri, ma poarta la aceleasi amintiri. Frigul e atat de patrunzator incat simti cum iti trece prin oase si cu singuranta nici nu vei mai tresari la gandul ca mult asteptatele sarbatori de iarna se apropie. Candva, impodobirea bradului ar fi reprezentat un moment de bucurie in familie insa acum, pentru mine ramane doar gandul ca distanta care se afla intre mine si cei de acasa e aceeasi.
Voi nu stiti insa ca eu am cadouri de Craciun puse sub pat. Cadouri de Craciun cumparate cu mult timp in urma pentru mama, tata si copilul meu care ma asteapta cu drag sa apar in usa casei, vor ramane tot aici, puse intr-un colt, lipsite de bucuria si jovialitatea micutului mei copilas. Chipurile lor ar putea sa-mi mai aline din dor, dar de unde sa le iau?
Rain and Tears
Incerc sa zambesc , insa ei nu vor putea sa vada acest zambet chinuit de ani si de amintiri, renunt sa sper ca voi avea puterea sa le duc chiar eu, acasa , cadourile de Craciun, renunt sa sper ca voi iesi in spatele casei sa fac si anul acesta omul de zapada al familiei mele. Renunt….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu